Județul Călărași, un județ preponderent agrar, dispune de o suprafață considerabilă pe pădure. Direcția Silvică din Călărași este cea care administrează pădurile din județ și care se ocupă de îngrijirea acestora.
„Direcția Silvică din Călărași administrează o suprafață de 21.730 de hectare de fond forestier, din care 20.179 reprezintă pădure publică a statului român și diferența de 1.500 reprezintă fond forestier care aparține altor deținători pe care Direcția Silvică le administrează pe bază de contract, contracte de prestări servicii silvice, principalul serviciu fiind paza pădurii”, a declarat Iulian Cheșcă, directorul Direcției Silvice Călărași, pentru Canal Sud.
Peste 4% din suprafața județului Călărași este acoperită cu păduri. Cele mai întinse suprafețe se găsesc în Lunca Dunării.
„În județul Călărași, cam 70% din fondul forestier este în zona inundabilă, în zona dig-mal, în Lunca Dunării și este constituit fondul forestier din specii de plopi, salcie, diseminat frasin, ulm și alte specii arbustive, fiind specii care se pretează la inundații, mai ales primăvara, când fluviul Dunărea are debitul foarte ridicat și apa inundă pădurea și ajunge până în zona digului. Cealaltă parte de 30% din pădurile de pe raza județului este situată în zonele de terasă, putem aminti trupurile compacte cu cea mai mare suprafață ar fi Trupul Vărăști, Trupul Cionuleasa și mai sunt trupuri care au trei-patru-cinci sute de hectare în raza județului nostru. Trupurile acestea de terasă sunt formate din specii de salcâm, stejar brumăriu, frasin, ulmi, stejar roșu, cer”, a mai precizat Iulian Cheșcă.
Fauna din pădurile călărășene este diversă și specifică pădurilor de câmpie. Aici întâlnim animale precum iepurele, fazanul, cerbul comun, vulpea, jderul și, mai nou, șacalul.
De asemenea, autoritățile au în plan să mărească suprafața de pădure din județ, fapt pentru care anual se derulează programe de împăduriri.
„Noi avem un program anual de împăduriri, la momentul actual avem 116 hectare în program, parte din el a fost împădurit în primăvară, în prima parte a anului, împăduririle se fac în repaus vegetativ, când arborii nu au frunze, cam 40 de hectare, diferența urmând a se realiza la sfârșitul anului, în a doua parte a anului, în toamnă, când arborii vor ieși din vegetație. Desigur că avem și regenerări artificiale, care sunt plantări efective, și regenerări naturale, care se pretează la anumite specii, spre exemplu salcâmul”, susține directorul Direcției Silvice Călărași.
Copiii sunt și ei implicați în astfel de activități. Aceștia învață nu doar cum să planteze un copac, ci și care sunt beneficiile protejării suprafețelor de pădure.
„Avem anumite protocoale cu diferite școli, licee, chiar și cu Inspectoratul Școlar Județean. În campania de împăduriri angrenăm elevii, care sunt, spre bucuria noastră, extrem de receptivi la astfel de activități. Le arătăm practic în teren cum se realizează plantatul efectiv și îi învățăm să iubească, să ocrotească și să protejeze pădurea, care trebuie să înțelegem că în ultimul timp, și cu schimbările acestea climatice, trebuie să o protejăm din ce în ce mai mult și să îi mărim suprafața, mai ales în județul nostru, care este preponderent agrar, agricol”, ne-a declarat Iulian Cheșcă.
La polul opus sunt tăierile ilegale, despre care autoritățile susțin că au devenit din ce în ce mai rare.
„Mai sunt, desigur. Fenomenul s-a diminuat considerabil în ultima perioadă din mai multe motive. S-au întreprins tot feluri de măsuri, de planuri comune de acțiune, noi, personalul silvic, împreună cu Jandarmeria, cu organele poliției facem tot felul de patrule de pază, pază la punct fix și, desigur, unde sunt zone vulnerabile. Dar, în ultimul timp, după cum v-am spus, fenomenul s-a diminuat considerabil, fapt îmbucurător și sperăm să se diminueze la zero”, a menționat Iulian Cheșcă, directorul Direcției Silvice Călărași.
