Ceea ce se anunța a fi o zi obișnuită de vară s-a transformat cu repeziciune într-o furtună cu grindină în tot județul Călărași. Codul roșu de vijelii a făcut ravagii în județul Călărași. Mai mulți copacii au fost doborâți, iar autoritățile au intervenit pentru eliberarea carosabilului. De asemenea, vremea rea le-a stricat distracția și celor care au ieșit pe plajă pentru a se relaxa.
Începând cu ora 15:05, plaja Pod 4 din Călărași a fost cuprinsă de nori, iar, în câteva secunde, grindina și-a făcut simțită prezența.
Ciudat, dar adevărat! Grindina avea dimensiunea unei monede de 50 de bani, fapt care i-a speriat pe călărășenii aflați pe plajă. Mesajele Ro-alert au fost ignorate de majoritatea cetățenilor, aceștia alegând să-și continue ziua pe malul apei.

Umbrelele au fost luate pe sus de vânt, iar mai mulți copaci și crengi au căzut pe mașini. Speriați, călărășenii s-au adăpostit în barul aflat pe plajă.
În drum spre casă, cetățenii au dat de alte probleme. Mai mulți copaci au căzut pe Drumul Național 3B. Mai multe echipaje de poliție au fost prezente la fața locului, traficul din zonă fiind blocat pentru câteva ore.

Tot din cauza furtunii, un copac a căzut peste un autoturism în care se afla un bărbat. Jandarmii au fost cei care l-au ajutat pe acesta să iasă din mașină.
“La solicitarea unui apel prin numărul unic de urgență 112, jandarmii călărășeni au intervenit pentru eliberarea unui conducător auto rămas captiv în mașina peste care se prăbușise un copac. Șoferul a fost găsit teafăr, însă mașina a fost avariată”, a declarat pentru Canal SUD, Ana-Maria Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

Codul roșu nu s-a resimțit doar în municipiu, ci și în județ. De exemplu, comuna Perișoru este una dintre localitățile afectate.
Cert este că furtuna a luat prin surprindere atât cetățenii, cât și autoritățile.
