Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că aproximativ 2,5 milioane de carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei până la data de 15 august. Valoarea totală a noii tranșe este de aproximativ 625 milioane lei.
De acest ajutor, acordat o dată la 2 luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
„Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 lei pe cardurile de alimente, atât de necesară persoanelor cu venituri mici, vine în contextul în care preţul produselor de bază scade, în medie, cu 25%. Astfel, măsurile agregate de susţinere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile conduc la un rezultat pozitiv în contextul în care oamenii vor avea la dispoziţie aceleaşi produse, dar la un preţ mai mic. Aproximativ 2,5 milioane carduri “Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede. Programul ŤSprijin pentru Româniať funcţionează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflaţi în situaţii dificile au primit ajutor pentru a-şi cumpăra alimente şi mese calde“, a declarat ministrul Adrian Câciu.
Listele cu beneficiari eligibili pentru încasarea ajutoarelor de 250 lei la 2 luni sunt transmise MIPE, înainte de plata fiecărei tranşe, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, nivelul veniturilor lunare fiind verificat şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Foto: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
