Potrivit datelor furnizate de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Călărași, căsătoriile continuă să fie la înălțime în acest an, depășind cu mult numărul divorțurilor. În primele luni ale anului, s-au oficiat un impresionant număr de 123 de căsătorii, în timp ce doar 3 divorțuri au fost efectuate de către ofițerii de stare civilă.
Pe de altă parte, un aspect notabil este transcrierea a 30 de certificate de căsătorie obținute de cetățenii români în străinătate, fapt ce indică că dorința de a oficializa relațiile în țară rămâne puternică.
“La nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Călărași au fost oficiate, de la începutul anului până în prezent un număr de 123 de căsătorii și au fost efectuate de către ofițerii de stare civilă, 3 divorțuri. Au fost transcrise 30 de certificate de căsătorie obținute de cetățenii români în străinătate. Divorțuri efectuate pe întreg anul 2022 au fost 7, iar căsătorii 332. Deci numărul de căsătorii este mult mai mare, tendința se menține.” , a declarat pentru Canal Sud, Costi Puchianu, șef serviciu SPCLEP Călărași.
Comparând cu datele din anul precedent, tendința de creștere a căsătoriilor este evidentă. În anul 2022 s-au înregistrat 332 de căsătorii și doar 7 divorțuri.
