STATISTICĂ: NUMĂRUL SALARIAȚILOR ȘI VALOAREA SALARIULUI AU CRESCUT, ÎN CĂLĂRAȘI

Salariu

Datele prezentate de Direcția Regională de Statistică Călărași sunt aferente lunii mai, iar potrivit acestora numărul salariaților la nivelul județului Călărași a crescut cu peste 100 de persoane. Cele mai multe persoane din județ lucrează în servicii, în timp ce agricultura, silvicultura și pescuitul înregistrează cel mai mic număr de salariați.

„În luna mai, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creșterea numărului de salariați, și anume cu 112 salariați, asta însemnând un număr de 48.053, față de luna aprilie, când am avut 47.941. Efectivul salariaților din județul Călărași, la sfârșitul lunii mai, a înregistrat o creștere de 0,2% față de luna precedentă și, respectiv, o creștere de 1,9% față de aceeași perioadă a anului precedent. Pe ramuri de activitate, numărul salariaților a fost de 4.975 de persoane în agricultură, silvicultură și pescuit, de 15.892 de persoane în industrie și construcții și de 27.186 de salariați în servicii”, a precizat Cristina Pletea, purtător de cuvânt al Direcției Regionale de Statistică Călărași.

Și salariul mediu a înregistrat o creștere semnificativă, atât în ceea ce privește salariu brut, cât și cel net. Cele mai mari valori s-au înregistrat, din nou, la capitolul servicii.

„Câștigul salarial mediu nominal brut în județul Călărași, în luna mai, a fost de 5.626 de lei, cu 3,2% mai mare decât în luna precedentă. În ceea ce privește câștigul salarial mediu nominal net, în județul Călărași a fost de 3.714 lei, mai mare cu 4,4% comparativ cu luna precedentă, când a fost de 3.556 lei. Valorile cele mai mici ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit, 3.497 de lei, în industrie și construcții, 3.662 de lei, iar cele mai mari în servicii, 3.826 de lei”, a mai declarat Cristina Pletea.

Numărul șomerilor din Călărași, la finalul lunii mai, a fost de peste 3.600 de persoane, cu 2.4% mai puțin decât în luna precedentă. Totuși, numărul șomerilor a crescut cu peste 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, asta deși locuri de muncă au existat.

„Din evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași reiese că la finalul lunii mai 2023 existau 846 de locuri de muncă vacante, din care 425 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 421 au fost pentru muncitori, procentual, 49,8%”, a mai adăugat aceeași sursă.

Potrivit ultimei balanțe în ceea ce privește forța de muncă, realizată la 1 ianuarie 2023, populația activă a județului Călărași a fost de peste 73.000 de persoane.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ