În această perioadă s-a desfășurat Campionatul European de Box EUBC Junior. Sportivii lotului național de juniori, au obținut în premieră pentru boxul românesc 8 medalii (2 de aur și 6 de bronz) la competiția continentală desfășurată la Ploiești.
Așadar, Năstăsiuc Matei (80 kg) și Stroe Fabian (52 kg) au ieșit campioni europeni și au cucerit medaliile de aur, după o competiție remarcabilă pentru ei, competiție unde au luptat cu dăruire și ambiție pentru a reuși cea mai mare performanță din cariera lor de până acum, Stroe Fabian fiind declarat și cel mai bun sportiv al campionatului european.
După evoluții bune, cu meciuri extrem de disputate, Boncu Nicolas (48 kg), Nică Renato (54 kg), Iofciu Ciprian (57 kg), Grigorie Daniel (60 kg), Suvache Alexandru (66 kg) și Majer Leon (+80 kg) rămân cu medaliile de bronz, dar și cu excelentele evoluții și speranța unui viitor frumos în box.
Din colectivul tehnic al lotului național de juniori fac parte și antrenorii călărășeni Anghel Valentin și Anghel Georgian, cei care alături de antrenorul coordonator, Zarif Radu, de Gananau Petrișor și în colaborare cu antrenorii centrelor olimpice, Relu Auraș, George Pertea și Marian Pita, au demonstrat alături de acești copii că viitorul boxului românesc arată bine.
