Magistrații Judecătoriei Călărași au dispus ieri, 27 iulie, începerea judecății în ceea ce îl privește pe S. F., un bărbat din Modelu, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Decizia nu este definitivă, iar bărbatul poate face contestație în trei zile.
Potrivit rechizitoriului disponibil în format anonimizat pe portalul Rejust, incidentul s-a petrecut pe 9 februarie 2023, în jurul orei 18.28. Atunci, S. F. conducea un autoturism pe o stradă din Modelu, moment în care a fost oprit de polițiști. În urma controlului și a testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere și era băut.
În același document, se menționează că inculpatul avea o alcoolemie de 2,17 g‰ la prima proba, la ora 18.55, şi o alcoolemie de 1,95 g‰ la cea de-a doua probă, la ora 19.55.
Până la data publicării acestui material, bărbatul nu a făcut contestație la decizia magistraților de a începe procesul în ceea ce îl privește.
