ANDREI TATU, JANDARMUL CARE A ÎMPIEDICAT PRODUCEREA UNEI TRAGEDII

În decursul zilei de 24 iulie a.c., în timp ce se afla în concediu, un jandarm călărășean a intervenit pentru stingerea unui incendiu și, implicit, la împiedicarea propagării acestuia la imobilele vecine. Mai mult decât atât, în zona respectivă, exista posibilitatea ca incendiul să ajungă la o țeavă de gaze, lucru care ar fi putut duce la o tragedie în doar câteva minute.

Este vorba despre Andrei Tatu, șef al Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași. Lucrează de peste 17 ani, iar simțurile lui nu l-au lăsat nepăsător. A înțeles imediat pericolul din zonă și a intervenit.

“În seara respectivă am plecat de acasă în jurul orei 19:30. Eram împreună cu soția și cele două fetițe în mașină, moment în care am văzut un fum dens. Am mărit viteaza de deplasare și am ajuns la incendiu. Era un incendiu de vegetație, care, într-adevăr, se extindea la casa respectivă”, a declarat în exclusivitate pentru Canal SUD, Andrei Tatu, șef al Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

Situația putea escalada cu ușurință în orice moment deoarece în apropiere trecea o conductă de gaze.

Nici pompierii din cadrul ISU Călărași nu au fost mai prejos în cadrul acestei intervenției. În mai puțin de cinci minute, incendiul a fost lichidat.

“Țin să menționez colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” din Călărași, care au ajuns la fața locului în mai puțin de 10 minute”, a adăugat aceeași sursă.

Conducerea instituției recunoaște meritele jandarmului. Ionel Marcu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, a declarat că apreciază activitatea lui Andrei Tatu în cadrul structurii M.A.I.

“În primul rând este un om care și-a făcut datoria. Este datoria noastră să intervenim, să ajutăm și să fim în slujba cetățeanului. Ne dorim să avem cât mai mulți subofițeri precum Andrei Tatu”, a conchis Ionel Marcu, inspector șef în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

Nu este prima dată când un jandarm călărășean intervine în timpul liber în astfel de situații limită.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ