PERSOANELE CARE NU VOR MAI PRIMI VOUCHERE SOCIALE

Voucherele de alimente în valoare de 250 de lei se taie pentru anumite categorii de români chiar dacă aceştia se încadrează în criteriile stabilite.

Banii sunt acordați prin intermediul programului ,,Sprijin pentru România”, iar fiecare tichet are o valabilitate de 12 luni și poate fi folosit de către beneficiari, cu unele excepții.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că o nouă tranșă de bani va intra pe cardurile persoanelor vulnerabile în jurul datei de 15 august. 

Voucherele de alimente în valoare de 250 de lei se taie pentru anumite categorii de români, chiar dacă aceştia se încadrează în criteriile stabilite pentru a le primi, se arată în ordonanţa de urgenţă nr. 63 din 9 mai 2022: „sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”.

Astfel, mai multe persoane vor rămâne fără acest ajutor, fiind vorba de persoanele care pleacă din România, persoanele care beneficiază de servicii sociale în regim public, privat sau rezidențial și persoanele care primesc decizii de condamnare.

Categoriile de români care primesc vouchere sociale sunt:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Aproximativ 2,4 milioane de români sunt înscriși în program și primesc vouchere sociale.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde emise nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ