Mai multe anexe gospodărești, dar și aproximativ 500 de metri pătrați de vegetație uscată au luat foc luni, 24 iulie a.c., în localitatea Ștefan Vodă din județul Călărași.
În jurul orei 13:00, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” Călărași au fost solicitate prin apel 112 pentru a interveni la un incendiu care se extindea cu rapiditate.
Conform spuselor proprietarului, acesta a uitat mâncarea pe plită, luând foc.

“Am venit să-mi fac de mâncare. M-am dus până în casă să pregătesc restul legumelor. Ceapa era la călit. Nu știu ce s-a întâmplat, dar a luat foc”, a declarat proprietarul casei.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” Călărași. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru a stinge incendiul care se putea transforma cu ușurință într-un dezastru atât pentru proprietar, cât și pentru vecini. La incendiu a fost prezent și un echipaj SMURD, însă acesta nu a fost nevoit să intervină.

“Probabil a băut și a uitat. Așa mai face el […] Am auzit zarvă și am zis să ies din curte pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate”, a adăugat o vecină.
Bărbatul este cunoscut în comuna pentru antecedentele sale. Se pare că nu este prima dată în care proprietarul casei este implicat în cazuri de acest tip.
Cert este că incendiul nu a creat victime, ci doar pagube materiale.

