COPIII CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE VOR FI SUSȚINUȚI PRINTR-O NOUĂ LEGE

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat o nouă lege care prevede implicarea autorităților statului și a altor instituții publice în susținerea copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate.

Conform legii 272/2004 care a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 20 iulie 2023, „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, furnizorii de servicii sociale acreditaţi, cultele recunoscute de lege, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei, sănătăţii şi al protecţiei copilului, pot iniţia proiecte destinate copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate și persoanelor care se ocupă de creşterea şi îngrijirea lor pe perioada absenţei părinţilor, în funcţie de nevoile acestora, din următoarele surse de finanţare: bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie, fonduri europene”.

Legea nr. 272/2004 prevede că în cazul în care părinții sunt plecaţi la muncă în străinătate copiii rămași acasă, precum și persoanele în grija cărora au rămas copiii trebuie să primească următoarele servicii:
-servicii de suport educațional și psihologic, activități recreative și de socializare, tabere pentru copii, în vederea sprijinirii lor pentru a traversa perioada dificilă a separării de părinți;
-activități de evaluare și consiliere vocațională;
-programe de educație parentală și consiliere pentru persoanele în grija cărora au rămas copiii;
-organizarea de rețele locale de intervenție pentru oferirea de servicii interinstituționale copiilor, prin crearea de structuri comunitare consultative;
-sprijin pentru copiii vulnerabili și familiile acestora, pe bază de management de caz;
-studii și cercetări ce țin de fenomenul de migrație și de dezvoltare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;
-furnizare de pachete integrate de măsuri educaționale și recreative axate pe cunoaștere, complementare, cu sprijinul acordat familiilor/aparținătorilor.

De asemenea, copiii vor primi și suport material pentru a-și putea continua studiile. În actul normativ sunt prevăzute rechizite școlare și masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip afterschool, burse, cazare și decontare transport.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor din Constituţia României, republicată.

Pentru a beneficia de aceste servicii, părinții trebuie să fie plecați la muncă în străinătate pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. 

În urma acestei legi, copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate vor avea parte de multe beneficii.

Datorită acestei legi, copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate o să aibă o viață mai bună și o să se dezvolte mai armonios. Legea le oferă copiilor acces la servicii de suport educațional și psihologic, activități recreative și de socializare, tabere pentru copii, consiliere vocațională și suport financiar.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ