CĂLĂRĂȘEAN CONDAMNAT CU SUSPENDARE PENTRU CĂ A VRUT SĂ DEA MITĂ UNUI POLIȚIST

Tribunalul Călărași

Un călărășean a fost condamnat la finalul săptămânii trecute la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Bărbatul a încercat anul trecut să îi ofere 300 de lei unui polițist pentru a nu-i reține permisul.

Incidentul s-a petrecut la intersecția străzilor Varianta Nord și Sloboziei, pe 23 mai 2022, în jurul orei 02.00. Atunci, un echipaj de poliție a oprit o mașină, pentru un control de rutină. Agentul de poliție s-a prezentat la geamul autoturismului și i-a solicitat șoferului să prezinte documentele personale, precum și pe cele ale mașinii. De asemenea, bărbatul nu se afla singur în mașină, fiind însoțit de soția sa.

După verificarea documentelor, polițistul a constatat că șoferul prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care l-a testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,35 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Bărbatul i-a recunoscut polițistului că a consumat alcool pentru că a fost la o nuntă iar în momentul în care polițistul s-a întors la autospecială pentru a scrie sancțiunea contravențională, șoferul a venit după el și i-a așezat în mașină suma de 300 de lei cu scopul ca polițistul să nu îi rețină permisul.

În aceeași zi, pe 23 mai 2022, polițistul l-a denunțat pe șofer la Direcția Generală Anticorupție, iar potrivit rechizitoriului, bărbatul și-a recunoscut fapta și a declarat că regretă gestul pe care l-a făcut.

Procesul în acest caz a început în martie 2023, iar la finalul săptămânii trecute judecătorii Tribunalului Călărași l-au condamnat pe bărbatul din Călărași la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită. De asemenea, călărășeanul va avea de prestat 60 de zile de muncă în folosul comunității la Administrația Cimitirelor Călărași sau la Serviciul Public Piețe-Oboare Călărași.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ