PROGRAMUL FAMILY START A FOST MODIFICAT

Potrivit Legii 224/2023, regulile programului Family Start au fost modificate astfel încât tinerii pot beneficia de garantarea unui credit de către stat pentru acoperirea cheltuielilor.

Legea a intrat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare pe data de 20 iulie 2023.

O primă schimbare a programului constă în condițiile care trebuie îndeplinite de către cuplurile care doresc să acceseze aceste finanțări. Este vorba despre modificarea regulii actuale potrivit căreia ambele persoane care vor să-și întemeieze o familie trebuie să se încadreze în intervalul de vârstă 18-45 de ani. Astfel, regulile noi prevăd ca cel puțin unul dintre beneficiari să se încadreze în criteriul de vârstă, adică între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți.

O altă schimbare importantă este dublarea valorii creditelor ce pot fi obținute. Astfel, creditele ce pot fi garantate de stat pot ajunge la 150.000 de lei, în condițiile în care înainte se puteau obține credite maxime de 75.000 de lei. Cu acești bani se pot acoperi cheltuielile privind achiziția de mașini noi sau la mâna a doua, dar nu mai vechi de 5 ani.

Pentru a accesa programul Family Start, tinerii din România trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

-sunt persoane fizice cu domiciliul în România;

-cel puțin un membru al cuplului are vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți și au împreună salarii nete lunare de până la maximum 6.000 de lei (pentru familiile monoparentale, limita venitului lunar pe membru de familie este stabilită la 7.500 de lei);

-completează o declarație pe proprie răspundere prin care declară că n-au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator;

-se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorului;

-au calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul.

O echipă Canal Sud a mers pe teren și a descoperit faptul că tinerii călărășeni nu sunt interesați de acest program, deși sunt necăsătoriți. Pe de altă parte, oamenii mai în vârstă încurajează tinerii să își întemeieze o familie chiar dacă pe vremea lor, statul nu le-a acordat niciun suport financiar.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ