Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași organizează pentru copii, Școala de Vară, în luna iulie.
Școala de Vară a ajuns la ediția a VI-a, iar la secția de Etnografie și Artă Populară, participanții vor desfășura activități creative în perioadele 17-21 și 24-28 iulie 2023.
Școala de Vară, care a debutat în anul 2018, urmărește mai multe obiective importante în ceea ce privește educația non-formală a copiilor și adolescenților.

Participarea la Școala de Vară are un preț accesibil, de 4 lei/ persoană/ zi, iar grupurile vor fi formate din maxim 12 copii, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
,,Chiar dacă vacanța de vară a început pentru foarte mulți copii, la Muzeul Dunării de Jos, în această perioadă au început și se desfășoară cursurile Școlii de Vară. Este un program cultural, educativ. Am încercat ca în această perioadă, copiii să cunoască patrimoniul muzeal, lucru care s-a concretizat în vizitarea tuturor expozițiilor organizate de Muzeul Dunării de Jos. Pot să menționez că un loc aparte l-a avut vizita la secția de științe ale naturii, fiind nou deschisă și acolo, copiii au fost captivați de exponatele pe care le-au văzut. Cursurile de vară se desfășoară la Secția de Etnografie și Artă Populară. Copiii au fost cuceriți să afle istoria aproape a fiecărui obiect prezentat. Le-am vorbit despre meșteșugurile practicate în trecut, le-am vorbit despre gospodăria țărănească, despre îndeletnicirile din trecut. Am avut ca și activitate împletitul firelor și au fost fascinați. Aici au încercat să cunoască această tehnică de împletit fire. Pentru data de 20 iulie ne-am dorit să îi ducem în lumea creației și a artelor. Decupează, lucrează, realizează colaje, lucruri foarte drăguțe zicem noi. Sperăm ca la finalul acestui program să plece cu o amintire plăcută de la muzeu, cu câteva lucruri asimilate, să fie un timp benefic petrecut cu folos și să revină cu plăcere de fiecare dată”, a declarat într-un interviu pentru Canal Sud, Virginia Oană, șef birou la secția de Etnografie și Artă Populară din cadrul Muzeului Dunării de Jos Călărași.

