Întreaga țară se confruntă cu un val de căldură semnificativ care a adus temperaturi ridicate, care depășesc în unele zone chiar și 40 de grade. Deputatul PNL Gabriel Andronache consideră că a găsit soluția salvatoare pentru această situație și a propus un amendament la Codul Urbanismului pentru ca toate blocurile din România să fie vopsite în alb, potrivit unui mesaj pe care l-a postat pe o rețea de socializare.
„Este sufocant de cald în aceste zile de vară. În acest context consider că este o datorie proviață ca prin mici contribuții personale să ne implicăm pentru reducerea fenomenului încălzirii globale prin masuri de eficiență energetică. Mai puțină energie consumată înseamnă mai puțin combustibil fosil utilizat pentru producerea acesteia. Spre exemplu sunt studii importante care arată că vopsirea clădirilor și a acoperișurilor în culoarea albă reduce temperatura cladirilor cu cel puțin 3°C.
Este diferența între suportabil și insuportabil, în special la ultimele etaje ale blocurilor unde acoperișurile/ terasele sunt acoperite cu materiale hidroizolante de culoare închisă cât și diferența de eficiență energetică transformată în resurse economisite, de sute de lei, bani care pot fi economisiți de către români (diferența între a utiliza aer condiționat și a nu îl utiliza, deoarece culoarea albă reflectă caldură și astfel se reduce temperatura în interiorul caselor fără a utiliza aparatul electric de răcire)”, a declarat Gabriel Andronache.
Totodată, deputatul și-a exprimat optimismul că oamenii vor înțelege propunerea sa și o vor susține.
„De aceea am depus un amendament la Codul Urbanismului, cod aflat în dezbatere la Camera Deputaților. Dacă se adoptă amendamentul clădirile din România vor fi vopsite în alb și în tonuri derivate din alb. Am credința că amendamentul merită susținut. Fiecare dintre noi poate înțelege mecanismul îmbrăcând, în aceste zile sufocante din cauza căldurii, o zi haine închise la culoare iar în următoarea zi haine albe. Sunt sigur că veți remarca diferența, urmare a confortului oferit de purtarea hainelor albe. Și veți deveni suporter al amendamentului legislativ”, a mai precizat deputatul.
De asemenea, acesta a revenit mai târziu asupra mesajului și a precizat că modificarea Codului Urbanismului nu va crea efecte retroactive.
„Precizez că propunerea se va aplica pentru viitoarele construcții din România, după ce Codul Urbanismului va intra in vigoare (sub condiția ca amandamentul să fie adoptat Comisia de Administrație a Camerei Deputaților și de către plenul CD). Reglementarea nu poate retroactiva, deci nu se va aplica construcțiilor existente”, a concluzionat deputatul PNL Gabriel Andronache.
