AMENDĂ DE 35 DE MII DE LEI PENTRU UN CĂLĂRĂȘEAN

În urma unor sesizări, primite de la cetățenii municipiului Călărași, privind depozitarea pe domeniul public a unei cantități mari de moloz, polițiștii locali ai Compartimentului Protecția Mediului s-au deplasat pe strada Luceafărului, unde au constatat că, pe spațiul verde, în spatele unui bloc, erau depozitați saci de moloz și deșeuri rezultate din construcții.

Călărășeanul a fost amendat, conform O.U.G.92/2021, cu suma de 35.000 de lei.

Direcția Urbanism, din cadrul Primăriei Municipiului Călărași, va verifica lucrările care s-au executat în apartament și dacă acestea se încadrează în prevederile art. 26 din Legea 50/1991.

Poliția Locală Călărași dorește să informeze toți cetățenii municipiului privind obligativitatea încheierii unui contract cu firma IRIDEX GROUP SALUBRIZARE SRL, agreată la nivelul unității administrativ-teritoriale a municipiului, firmă specializată în ridicarea deșeurilor rezultate din construcții.

De asemenea, polițiștii recomandă cetățenilor să nu apeleze la diverși transportatori, deoarece, din păcate, aceste deșeuri ajung, de cele mai multe ori, pe drumurile de intrare sau de ieșire din oraș.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ