MUZICĂ, MÂNCARE ȘI VOIE BUNĂ, LA PARADA “MOTOCICLETELOR CU ATAȘ”

Muzică, mâncare și voie bună îi așteaptă pe călărășeni în perioada 14-15 iulie. Parada motocicletelor cu ataș, evenimentul organizat de Asociaţia “Pe trei roți”, în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași, va strânge aproximativ 80 de exponate în incinta Complexului Podul 4.

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 14 iulie, începând cu ora 20:30, când vor concerta, la Complex Albatros Pod 4, Mircea Vintilă și Cristi Dumitrașcu.

“Suntem deja la cea de-a patra ediție a evenimentului. Ideea acțiunii a pornit acum patru ani, moment în care am stabilit ca în fiecare vară, la mijlocul lunii lui Cuptor, să strângem motocicliști din toată România pentru a le arăta călărășenilor bijuteriile pe trei roți“, a declarat pentru Canal SUD, Ștefan Chiriță, președintele Asociației “Pe trei roți”.

Ca noutate, anul acesta și-au confirmat prezența 17 motociclete cu ataș din Republica Moldova. Mai mult, cel mai în vârstă motociclist din România va fi prezent în municipiu, acesta având nu mai puțin de 93 de ani.

Parada mijloacelor de transport se va desfășura sâmbătă, 15 iulie, de la ora 11:00, pe următorul traseu: plecare de la Complex Albatros Pod 4, către Volna-Dedeman-Bulevardul Republicii-Școala “Nicolae Titulescu”-Liceul Agricol „Sandu Aldea”-strada București-Siderca-strada București-Bulevardul Cuza Vodă-strada Progresul-Spitalul Județean de Urgență-scena Parcului Dumbrava. Apoi, după acest moment, participanții vor primi diplome.

“Avem pregătită o mică surpriză pentru călărășeni. O parte dintre motocicliști vor face o scurtă demonstrație pe platoul din Parcul Dumbrava“, a adăugat Gabi Silviu, vicepreședintele aceleiași asociații.

Prin acest eveniment se urmărește promovarea, restaurarea și conservarea acestor vehicule istorice.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ