Un meteorit a luminat puternic cerul României marți seară, 11 iulie a.c., și i-a alertat pe salvamontiștii din Hunedoara și Gorj, care inițial au crezut că este vorba despre un avion cu probleme tehnice.
“Un meteorit a pus în stare de alertă salvamontiştii din Hunedoara şi Gorj. După ce, în zona Lupeni – Uricani, pe cer a fost observată o lumină puternică, cu flacără şi zgomot, care s-a deplasat în mare viteză către sud, la mică distanţă peste creasta masivului Vâlcan, salvamontiştii aflaţi în tura operativă în bazele Salvamont Hunedoara şi Salvamont Gorj au intrat în alertă, prima supoziţie fiind un avion cu probleme”, se arată în postarea de pe pagina de socializare a Salvamont România.
Conform aceleiaşi surse, situaţia era iniţial incertă, deoarece nu existau apeluri la 112 cu privire la eveniment şi nici nu era declanşată o alertă de aeronavă cu probleme sau fiind prăbuşită.
Potrivit autorităților române, citate de presa din Bulgaria, este posibil ca meteoritul să fi explodat în aer.
Pe rețelele sociale, evenimentul a creat o mulțime de reacții. Sute de oameni au raportat că au văzut o lumină strălucitoare pe cer și au auzit un bubuit puternic.
Sursă foto: digi24.ro
