În acest sfârșit de săptămână, la nivel național, pompierii militari au gestionat 4.771 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 3.757 de solicitări.
Din totalul celor 287 incendii care au avut loc în ultimele trei zile, 153 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 1.000 ha de teren.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 18 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor din autoturisme.
Una dintre cele mai dificile intervenții a fost înregistrată în noaptea de vineri, în municipiul Timișoara, unde pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că focul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum în scara blocului. Concomitent cu acțiunea de stingere, salvatorii au evacuat 5 persoane. Echipajele medicale au evaluat medical 3 victime, ulterior acestea fiind transportate la o unitate medicală.
Un alt accident rutier grav, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs duminică, la ieșirea din municipiu Hunedoara. Echipajele de intervenție au constatat că în urma evenimentului rutier au rezultat șapte victime.
