MANDATE DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI

La data de 04 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar trei persoane condamnate la închisoare.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Investigații Criminale Oltenița, având sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui tânăr, de 22 de ani, din municipiul Oltenița, condamnat la 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

De asemenea, polițiștii Serviciul de Investigații Criminale și cei din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, alături de luptătorii din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Fundeni, județul Călărași.

Acesta a fost condamnat la 1 an de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din municipiul București.

Acesta a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ