ACȚIUNE ÎN SISTEM INTEGRAT A STRUCTURILOR M.A.I. ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

În perioada 30 iunie – 2 iulie a.c., personalul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, au organizat acțiuni cu efective mărite, având ca scop prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Actiunea a avut drep obiective principale asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică , prevenirea faptelor violente, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră.

“În cadrul activităților au fost constituite 82 de filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au fost legitimate 953 de persoane și au fost verificate 989 de vehicule. Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier, au fost aplicate 461 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 170 de mii de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 34 de permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare”, a declarat Bianca Ghivechi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

De asemenea, polițiștii și jandarmii călărășeni au fost prezenți la Festivalul Danubius MotorFest, asigurând măsurile de ordine și siguranță publică, astfel că nu au fost înregistrate evenimente neplăcute.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să acționeze atunci când situația o impune. Acțiunile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ