O turistă în vârstă de 48 de ani din Craiova a murit în această dimineață după ce a căzut de la etajul al optulea al unui hotel din Stațiunea Mamaia. Din primele informații, în jurul orei 04.00 au fost chemate în ajutor cadrele medicale.
Din nefericire pentru victimă nu s a mai putut face nimic aceasta suferind leziuni incompatibile cu viața.
Surse neoficiale au precizat că femeia de 48 de ani din Craiova era cazată singură în camera de hotel de la etajul opt. Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate care sunt împrejurările exacte în care s-a petrecut tragedia.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 21 iunie a.c., în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat de la etajul 8 al unui hotel din stațiunea Mamaia.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, de 48 de ani.
La fața locului s-au deplasat 2 echipaje SMURD, care au constatat decesul femeii. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa: ziuaconstanta.ro
