APA, UN ADEVĂRAT MEDICAMENT

România a fost declarată ţara cu cea mai bogată resursă de ape minerale naturale. Peste 50 dintre acestea, incluse într-un studiu, s-au dovedit extrem de valoroase. Izvoarele din staţiuni balneare pot ajuta împotriva multor boli, dar puţini ştiu că şi apa minerală plată sau carbogazoasă pe care o bem de sete poate avea efecte incredibile pentru sănătate.

Apa înseamnă viaţă. Este un aliment cu valoare nutriţională preventivă şi curativă şi lichidul în care se produc toate procesele biologice, explică specialiştii.

Dacă vrem ca organele să funcţioneze bine şi să avem pielea curată, trebuie să ne hidratăm.

Aportul de minerale din apă ajută şi împotriva migrenelor, iar bicarbonatul conţinut poate tăia şi pofta de mâncare, explică Claudia Benea, ambasador al resursei de apă a României.

Apele minerale de la izvoarele din staţiuni nu se îmbuteliază, în cele mai multe cazuri: au o stabilitate chimică mai mică şi nu rezistă. Medicii recomandă cel mult un litru pe zi, în trei prize, direct de la izvor, după o formulă care ţine cont de greutate şi tensiune.

Apele terapeutice băute chiar la izvor ajută mult în afecţiuni digestive, constipaţie, anumite forme de diabet zaharat, litiaza renală cronică şi nu numai.

Sursa: stiri.tvr.ro

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ