Printarea 3D în lut oferă o serie de avantaje, precum posibilitatea de a crea obiecte complexe, personalizate și unice, posibilitatea de a optimiza designul obiectelor pentru o performanță îmbunătățită și reducerea deșeurilor materiale prin utilizarea doar a cantității necesare de lut. Această tehnologie este utilizată în diverse domenii, cum ar fi arhitectura, designul produselor, arta și restaurarea patrimoniului cultural, permițând o mai mare libertate creativă și inovație în aceste industrii.
O astfel de afacere pentru printarea 3D în lut a vazelor a luat naștere în Călărași, mai exact ideea a început acum zece ani de zile când Adrian Șișman era student la Universitatea Politehnică din București și a interacționat cu o imprimantă 3D, el a fost atunci studentul care a reușit să facă setările acelei imprimante. În decursul celor 10 ani ideea s-a transformat într-un proiect care a ajuns să fie realizabil și să obțină finanțare nerambursabilă. Afacerea este la început de drum și continuă să fie în plină dezvoltare.

“Ne aflăm într-un sediu de printare 3D unde avem mai multe secțiuni, în prima parte a sediului este partea de printare cu lut unde o imprimantă 3D extrudează lutul ceramic din care se face o vază. Noi folosim un robot care face modele avansate ale vazelor. Aceste modele nu pot fi create manual dar creația digitală reușește să facă forme foarte complexe și noi ajutăm să se transpună formele diversificate. După ce printăm cu lut aceste vaze le introducem la cuptor pentru ca ele să se întărească. Această idee a început acum mai bine de 10 ani de zile când am interacționat pentru prima data în cadrul universității cu o imprimantă 3D, eu am fost acel student care a reușit să facă setările și să înceapă să printeze cu acea imprimantă. Iar ideea de a-mi deschide propria afacere a venit chiar de atunci pentru că mi-am dat seama că sunt oportunități nelimitate în folosirea acestor tehnologii Și după nouă ani am reușit să scriu un plan de afaceri care a dus la realizarea acestui plan de afaceri care a reușit să primească această finanțare nerambursabilă”, a declarat Adrian Șișman, inițiatorul firmei de printare 3D.
Atunci când ești student poți fi cu un pas mai aproape de obtinerea aprobării proiectului finanțat prin cardul unui program nerambursabil de finanțare.
“Acest proiect a fost finanțat prin cardul unui program nerambursabil de finanțare se adresează studenților de orice vârstă care depun un plan de afaceri. Acesta este analizat de o comisie de experți în urma căruia se obține aprobarea spre finanțare. Există mai multe etape, se fac o serie de cursuri în care se învață ce înseamnă un plan de afaceri, care sunt etapele pe care trebuie să le urmărești în scrierea planului de afaceri apoi o parte în care te ajută să simulezi activitatea. Noi am învățat și am reușit să ne facem inclusiv previziunile financiare. Ideea mea a fost să creez o firmă de servicii de inginerie și prototipare cu trei direcții, una este chiar de inginerie în care ne dorim să câștigăm proiecte cu agenția spațială europeană și cea de-a doua direcție este cea medicală iar cea a treia direcție este cea de design industrial unde folosim imprimantele 3D”, a precizat sursa citată.
Costurile unei astfel de vaze diferă în general de la complexitatea cu care este creată dar uneori se ia în calcul si faptul că uneori lutul este achiziționat și din afara țării, din țări precum Italia sau chiar Finlanda.
“Este un pic mai dificil de achiziționat lutul pentru că diferă tipul de lut pe care noi îl folosim, acesta trebuie să fie foarte fin. În momentul de față majoritatea vazelor pe care le-am printat sunt cu lut din România. Este nevoie de un lut de foarte bună calitate, noi printăm cu lut și din Italia sau chiar și din Finlanda. Costurile sunt relativ ridicate pentru că este nevoie de multă manoperă după ce imprimanta termină de realizat vaza. Practic cu ajutorul imprimantei reușim să reducem costurile de producție”, a explicat Adrian Șișman.
