Tichetele de vacanță reprezintă un subiect delicat pentru toti bugetarii, dar mai ales pentru sistemul sanitar aflat momentan în grevă japoneză.
Deși majoritatea personalului din unitățile sanitare de la nivel național au primit voucherele de vacanță încă de la începutul anului, angajații Spitalului de Urgență “Dr. Pompei Samarian” Călărași nu se numără printre fericiți.
Cu toate că pe 15 mai a.c. a fost adoptată Ordonanța austerității, care cuprinde o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, Vasile Iliuță, președintele Consiliului Judeţean Călăraşi, a declarat că face eforturi pentru ca angajații să primească și anul acesta mult așteptatele vouchere.
Conducerea Consiliului Județean Călărași a asigurat angajații ca va face eforturi și va aloca fondurile necesare pentru ca unitatea sanitară să intre în rândul celorlalte spitale din țară.
