“REȚEAUA PESCĂREASCĂ DE CĂLĂTORII” A AJUNS LA CĂLĂRAȘI

Joi, 18 mai a.c., cele patru FLAG-uri, care au lansat „Reţeaua pescărească de călătorii”, au continuat traseul de promovare a zonelor pescăreşti printr-o vizită la Călărași.

„Reţeaua pescărească de călătorii” este alcătuită din Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Prut Dunăre Galaţi, Asociaţia Grupul Local de Pescuit Dunărea Călărăşeană, Asociaţia Grup Local Pescăresc Dunărea Dolj şi Asociaţia Valea Mostiştei (judeţul Călăraşi).

Asociaţia Grup Local de Pescuit Dunărea Călărășeană a oferit reprezentanţilor din cele 4 judeţe un traseu prin zonelor pescărești și vizitarea obiectivele cu potenţial turistic din zonă cu specific pescăresc.

Înainte de a porni la drum prin zona pescărească a judeţului Călărași, au avut o întrevedere și cu președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. La această întâlnire au fost prezentate rezultatele de până acum ale acestui proiect.

În cadrul acestui proiect finanţat prin POPAM 2014-2020, a fost realizată platforma online: https://turismpescaresc.ro/, care oferă o hartă interactivă ce prezintă obiectivele ce pot fi vizitate în cele patru zone: Galaţi, Dolj, Călăraşi şi Valea Mostiştei şi locurile unde pescari pot avea o vacanţă aşa cum şi-o doresc cu distracţii pentru întreaga familie care să includă, neapărat, şi pescuitul sportiv.

Sursă: Consiliul Județean Călărași

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ