DELEGAȚII AMBASADEI ELVEȚIENE, ÎN VIZITĂ LA PRIMĂRIA CĂLĂRAȘI

O delegație a Ambasadei Confederației Elvețiene în România a vizitat astăzi, 11 mai a.c., Primăria Municipiului Călăraşi. Pe parcursul întâlnirii s-au abordat metodele prin care se poate aduce plusvaloare județului.

Reprezentanții delegației, condusă de Thomas Knecht, manager de programe în cadrul Ambasadei, s-au arătat interesaţi să creeze diverse programe de finanțare care să aducă plusvaloare municipiului, dar şi judeţului.

Pentru a implementa aceste programe, Elveția dorește să înțeleagă nevoile existente la nivelul municipiului Călărași. Delegația a fost interesată, în mod special, de dezvoltarea unor programe destinate eficienței energetice, dar s-au punctat aspecte și despre proiecte privind incluziunea socială, învățământul dual și siguranța cetățeanului.

Scopul principal este acela de a răspunde nevoilor concrete pe care le au administrațiile locale, prin iniţierea unor astfel de programe.

În urma acestei vizite, s-au pus bazele unei cooperări între municipiul Călărași și autorități locale din Elveția.

One thought on “DELEGAȚII AMBASADEI ELVEȚIENE, ÎN VIZITĂ LA PRIMĂRIA CĂLĂRAȘI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ