În tradiția populară românească, lunii mai i se mai spune și Florar, Frunzar sau Luna ierburilor, întrucât aceasta este luna în care se manifestă o explozie de vegetație, pomii prind culoare și viață prin frunze și flori, muncile agricole se intensifică și așa cum spun țăranii noștri, e timpul de ieșit în grădină.
Începutul lunii mai e cu multe emoții pentru agricultori. Dacă nu a brumat sau înghețat în aprilie, atunci există mari șanse să înghețe la începutul lunii mai, lucru destul de des verificat.
Tot în luna mai, se dă startul strânsului turmelor de oi și vaci, iar în anumite locuri, mai ales în zona montană, se face și ”măsura oilor”.
De 1 mai, cei care încă mai au vin în butoaie, trebuie să-l scoată și să-l trateze cu pelin, astfel se va strica. Totodată, tradiția populară ne spune că e bine să bei din acest vin pentru a fi ferit de boli în decursul anului.
O foarte cunoscută superstiție spune că, în luna mai, nu e bine să faci nuntă și nici să te naști, fiindcă e o lună neprielnică.
Alte superstiții ale lunii mai fac referire la anul agricol ce urmează, cât și la timpul din decursul acestuia, astfel:
- dacă în serile lunii mai apare rouă și e timp răcoros, atunci vom avea belșug la vin și fân;
- ploaia caldă a lunii mai e binecuvântare pentru culturile de grâu și porumb;
- dacă în luna mai năpădesc gândacii, atunci vom avea un an mănos;
- furtunile cu tunete și fulgere din luna mai ne prevestesc un an roditor;
- dacă luna mai e ploioasă, atunci vom avea un iunie secetos, etc.
Printre sărbătorile importante ale lunii mai se numără:
• Sfinții Împărați Constantin și Elena, pe data de 21 mai;
• Înălțarea Domnului sau Ziua Eroilor, pe data de 24 mai

One thought on “DATINI, TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE ROMÂNEȘTI ÎN LUNA MAI”
Comments are closed.