Primăria Independența a semnat un acord de partener cu Clubul Sportiv Școlar Călărași și Federația Romană de Baseball și Softball pentru înființarea unei baze sportive cu teren de baseball în vederea organizării și desfășurării de antrenamente și competiții la nivel național și internațional în comuna Independența.
Potrivit edilului comunei Independența, Gabriel Rădulescu, instituția pe care o administrează va pune la dispoziție acestei investiții un teren de 20.000 mp pe o perioadă de 20 de ani iar celelalte 2 entități își iau angajamentul construirii acestei baze sportive în maxim 36 de luni. Baza sportivă va fi realizată la intrare în satul Potcoava pe partea stânga în sensul de deplasare Independența -Potcoava.
“Acest parteneriat este la nivel de discuții de aprope un an de zile. Inițiativa a venit din partea antrenorului Iulian Șerban, coordonatorul echipei de baseball de la nivelul municipiului Călărași, mi-a spus ca au posibilitatea să investească într-o bază sportivă pentru baseball. În urma unei discuții pe care am avut-o cu dumnealui și cu domnul director CSS Marius Tătaru am convenit ca primăria să pună la dispozițiție acest teren”, a declarat pentru Canal SUD, edilul comunei Independența, Gabriel Rădulescu.
