CSM Călărași, prin sportivii antrenați de Valentin și Georgian Anghel, este clubul cu doi reprezentați în lotul național care participă la Campionatul European de box din Armenia, lot național care este condus de Dorel Simion.
Ambii jucători au declarat faptul că sunt pregătiți pentru acest campionat și au certitudinea că vor reuși să ocupe podiumul acestei competiții.
Ionuț Pavel: “Merg la acest campionat european cu încredere și cu dorința de reușită. Cred în mine cu adevărat, știu că toate sacrificiile pe care le fac, toată munca depusă în toți acești ani, mă vor ajuta să ajung cel mai bun. Drumul meu spre marea performanță în box a început, iar rezultatele obținute sper să vă facă mândri pe toți. Eu sunt pregatit de victorie, fiți și voi alături de mine pe acest drum și cu siguranță vom reuși.”
Borlan Alberto: “Sunt la prima competiție de acest nivel, am muncit mult să ajung aici și sunt foarte fericit. Mi-am câștigat dreptul de a fi prezent la acest campionat european, iar acest lucru mă ambiționează să obțin rezultate din ce în ce mai mari. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și să vă asigur că voi lupta cu ambiție pentru a obține un rezultat cât mai bun la acest Campionat European. Viitorul aparține celor care cred în visurile lor, iar eu cred în mine și în ceea ce pot reuși.”

One thought on “PUGILIȘTI CĂLĂRĂȘENI PREZENȚI LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE BOX”
Comments are closed.