ACCIDENT RUTIER PE DN4. UN ȘOFER A ACROȘAT O CĂRUȚĂ ÎN CARE SE AFLAU DOUĂ PERSOANE

Un nou eveniment rutier a avut loc noaptea trecută pe DN4, în dreptul localității Fundulea din județul Călărași. Un șofer a acroșat o căruță nesemnalizată în care se aflau două persoane, apelul la numărul de urgență prin 112 a fost dat la ora 20:44. În urma impactului, cele două persoane au rănite, acuzând dureri lombare și escoriații la nivelul membrelor, fiind transportate la cea mai apropiată unitate medicală de urgență.

La fața locului, au intervenit mai multe autospeciale de intervenție, inclusiv o autospecială de descărcare și un echipaj SMURD. Circulația a fost blocată pentru o perioadă de timp, iar polițiștii au verificat conducătorul autoturismului implicat în accident, identificându-l ca fiind un tânăr de 23 de ani.

Potrivit datelor, șoferul a fost găsit vinovat pentru că nu a păstrat distanța față de atelajul hipo, motiv pentru care oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Circulația a fost reluată la aproximativ 30 de minute de la producerea accidentului.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ