ORTODOCȘII SĂRBĂTORESC FLORIILE. PREASFINȚITUL VINCENȚIU SLUJEȘTE LA PAROHIA VOLNA

Astăzi, 9 aprilie a.c., creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim. Este o sărbătoare pe care credincioșii o așteaptă cu liniște și pace în suflet, sărbătoare care astăzi a fost marcată la Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena” de Preasfințitul Vincențiu.

Numeroși credincioși au ales să își înceapă ziua cu participarea la sfânta slujbă, aceasta fiind o bună ocazie de a se apropia de Dumnezeu.

Tot în  cadrul serviciului religios, a fost hirotonit un diacon. În această zi de sărbătoare, a avut loc cununia dintre noul slujitor cu Biserica lui Hristos.

Bineînțeles, cel mai des întâlnit obicei corelat cu această sărbătoare este legat de salcie. După sfințirea ramurilor de salcie, credincioșilor le-au fost împărțite crenguțele, care le vor apăra casele de Duhul Rău.

One thought on “ORTODOCȘII SĂRBĂTORESC FLORIILE. PREASFINȚITUL VINCENȚIU SLUJEȘTE LA PAROHIA VOLNA”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ