Pensiile se vor plăti în luna aprilie cu patru zile mai devreme, pentru ca beneficiarii să îşi poată face cumpărăturile de Paşte, a anunţat, vineri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
“Pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, adică până la data de 11 aprilie, astfel încât părinţii şi bunicii noştri să aibă timp pentru a-şi face cumpărăturile specifice sărbătorilor pascale”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Românii care beneficiază de ajutoare sub forma cardurilor sociale și a pachetelor de alimente vor primi sprijinul tot înainte de Paște, pentru a avea timp să pregătească masa de sărbători.
Astfel, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a promis că voucherul de alimente, în valoare de 250 de lei, va fi alimentat în Săptămâna Mare. ”Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a spus ministru…
