PREȘCOLARII GRĂDINIȚEI ȚARA COPILĂRIEI DIN CĂLĂRAȘI AU BIFAT O NOUĂ ZI DIN PROGRAMUL “ȘCOALA ALTFEL”

În săptămâna programului „Școala Altfel” polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași însoțiti de un lucrător din cadrul Biroului Siguranță Școlară și un lucrător din cadrul Compartimentului de analiză și prevenirea criminalității au răspuns pozitiv la invitația responsabilului cu activitățile desfășurate în cadrul programului “Școala Altfel” din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Țara Copilăriei, profesor Diana Lavinia Ivanciu pentru a vizita instituția cu scopul de a oferi micilor participanți pe înțelesul lor lecții despre ceea ce înseamnă să lucrezi în cadrul Serviciului Rutier și nu numai.

Aceștia s-au aflat în mijlocul preșcolarilor prezentând teme precum educația rutieră, riscurile și vulnerabilitățile existente în traficul rutier, dar și elemente din profesia de polițist.

Preșcolarii prezenți la activități au conștientizat, alături de polițiști, posibilele riscuri la care sunt expuși, atât în școală, cât și în afara ei, pe stradă. De asemenea, aceștia au fost informați cu privire la respectarea regulilor de circulație și la deplasarea în siguranță de acasă către școală.

Cei mici au fost învăţati să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar prin locuri semnalizate, fără a alerga.

Drept răsplată polițiștii au primit din partea micuților zâmbete și promisiunea că vor avea grijă de siguranța lor.

One thought on “PREȘCOLARII GRĂDINIȚEI ȚARA COPILĂRIEI DIN CĂLĂRAȘI AU BIFAT O NOUĂ ZI DIN PROGRAMUL “ȘCOALA ALTFEL””

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ