AFLĂ CÂȚI ELEVI CĂLĂRĂȘENI SUNT ÎNSCRIȘI LA SIMULAREA BACALAUREATULUI 2023

Simularea examenului de Bacalaureat este un test organizat de Ministerul Educației și Cercetării pentru elevii din clasa a XII-a din licee. Scopul simulării este de a le oferi elevilor oportunitatea de a se familiariza cu structura, formatul și dificultatea examenului de Bacalaureat și de a-i pregăti pentru examenul final.

Simularea examenului de Bacalaureat se desfășoară de obicei în luna februarie sau martie și include probe scrise la matematică, limba și literatura română, limba și literatura maternă și o probă la alegere, specifică profilului fiecărui elev. Rezultatele obținute la simulare nu sunt considerate note oficiale, dar pot oferi elevilor o perspectivă asupra nivelului lor de pregătire și îi pot ajuta să se concentreze pe domeniile în care au nevoie de îmbunătățiri.

“Începând cu data de 27, s-a desfășurat simularea pentru bacalaureat, la proba scrisă la limba și literatura română. Unde, în județul Călărași, elevii înscriși în cele 15 licee, am avut o participare de 1281 de elevi. Astăzi, pe data de 28 martie, se desfășoara proba scrisa, probă obligatorie a profilului, urmând ca mâine să se susțină proba la alegerea a profilului, tot probă scrisă. Rezultatele vor fi afișate pe 6 aprilie.” – a declarat, pentru Canal Sud, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Călărași, Roxana-Natalia Pațurcă.

Reporter: “Au fost întâmpinate probleme?”

“Nu au fost probleme, singurele dezbateri pe care le-au avut elevii au fost legate de simularea de ieri, unde ei au fost surprinși că au primit, la unul din cele 3 subiecte, basmul, cel care a fost și la simularea județeană. Noi pentru aceste simulări ne-am pregătit până la națională cu încă două simulări, cea locală și cea județeană.” – a adăugat aceasta.

One thought on “AFLĂ CÂȚI ELEVI CĂLĂRĂȘENI SUNT ÎNSCRIȘI LA SIMULAREA BACALAUREATULUI 2023”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ