Primarul comunei Vîlcelele, din județul Călărași, Ionel Tatu, nu este mulțumit de operatorul de salubritate REBU, din cauză că prețul pentru serviciile prestate nu ar fi unul acceptabil pentru unitatea administrativ-teritorială. Potrivit declarațiilor edilului, o factură lunară ajunge chiar la sume cuprinse între 12.000 de lei și 20.000 de lei, pentru colectarea gunoiului.
“Facturile sunt foarte mari (n.r. la gunoi). Nu știu unde vom ajunge. Nu sunt mulțumit, sunt prețurile foarte mari. O factură ajunge la 12.000-20.000 de lei, pe lună, pentru că așa sunt prevăzute prețurile. Costă 200 de lei tona. Se adună gunoi mult. Dacă nu mai este iarnă, e gunoi mai puțin, dar la vară va fi crimă”, a subliniat acesta.
În altă ordine de idei, primarul Ionel Tatu susține că din vară își dorește să implementeze colectarea selectivă a deșeurilor în comună.
“Nu colectăm selectiv deșeurile, în acest moment. O să colectăm, începând din vară. Vom aduce pubele, împreună cu firma care va câștiga licitația”, a mai precizat sursa citată.

One thought on “PRIMARUL COMUNEI VÎLCELELE, NEMULȚUMIT DE OPERATORUL DE SALUBRITATE. “O FACTURĂ AJUNGE LA 12.000 DE LEI””
Comments are closed.