În acest an, la data de 28 februarie, se sărbătoresc 90 de ani de protecție civilă în România. În debutul acestei activități în data de 25 februarie 2023, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” Călărași s-a desfășurat o conferință de presă pentru a informa cetățenii cu privire la faptul că în săptămâna 25 februarie – 04 martie ac. va fi săptămâna Protecției Civile, în aceste zile se vor organiza o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv al cetăţenilor.
O acțiune importantă se va desfășura miercuri, 1 martie, când sirenele de alarmare vor răsuna în tot județul, o activitate care a început în august 2017, dar care, la un moment dat, s-a oprit. Așadar sirena de alarmare va suna în fiecare lună iar ziua aleasă pentru acest exercițiu va fi prima miercuri din lună când aceste sirene de alarmare se vor auzi, tocmai de aceea cetățenii sunt rugați să nu se panicheze, este doar un exercițiu.
“Vom relua acele activități privind alarmarea populației, miercuri 1 martie se va desfășura o astfel de acțiune. Vrem să anunțăm cetățenii de aceasta activitate, să nu se sperie, este un exercițiu nu va fi o situație reală, rugăm populația să nu intre în alertă. Cetățenii să fie foarte atenți să știm dacă acestea sunt în stare bună. Vrem sa știm ce trebuie sa îmbunătățit la nivelul județului“, a precizat inspector șef ISU Călărași, colonel Adrian Păduraru.
Fiind o situație care ar putea alarma cetățenii purtătorul de cuvânt al ISU Călărași subliniază faptul că ceea ce vor auzi cetățenii nu este o situație de alertă, va fi o situație de verificare a sirenelor dar și o acțiune prin care fiecare să conștientizeze cum să se comporte în momentul în care aceste sirene ar putea anunța o situație reală.
“Bineînțeles va fi și o ocazie să putem verifica instalația daca funcționează, daca este nevoie de reparații. Aceste sirene trebuie sa fie în stare bună, să anunțe populația. Este un subiect sensibil în acest moment, am fost în pandemie, avem aproape de granița țări un război, oamenii să nu se sperie de aceste sirene, nu vrem să creăm panică, vrem să anunțăm în așa fel încât oamenii să știe despre ce este vorba când se aud aceste sirene, ideea este că trebuie să prevenim și să ne obișnuim cu astfel de sirene deoarece trebuie să fim informați atunci când vor fi situații reale, trebuie să avem un comportament adecvat” a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU “Barbu Știrbei” al județului Călărași, plutonier adjutant şef Ovidiu Tătăranu.

2 thoughts on “ISU CĂLĂRAȘI: MIERCURI, 1 MARTIE, VOR SUNA SIRENELE DE ALARMARE. VA FI UN EXERCIȚIU”
Comments are closed.