CĂLĂRAȘI: EVALUĂRI ÎN GRĂDINA DE RELAXARE, LINIȘTE ȘI ÎNVĂȚARE

În data de 23 februarie 2023 s-a desfășurat întâlnirea coordonatorilor județeni unde a fost prezentat rezultatul experimentări în 500 de grădinițe din Romania a tehnicii Mandala. Așa cum ne-am obișnuit grădinițele din județul Călărași au răspuns pozitiv la astfel de proiecte de fiecare dată.

Proiectul Naţional – Pilot „Grădina de Relaxare, Liniște şi Învățare – GRLI” îşi propune crearea unui mediu educaţional potrivit conceptului GRLI, care vizează alfabetizarea învăţării, relaxării şi liniştirii, într-un mediu special amenajat outdoor (în afara clădirii), pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani.

“Prezentarile susținute cu argumente științifice ne-au convins ca în procesul schimbărilor educaționale cadrele didactice joaca un rol esențial. Tehnica Mandala, puțin accesibila pentru cei mici, a fost o provocare acceptată și experimentată cu succes. Creativitatea, adaptabilitatea unui concept abstract la specificul vârstei timpurii, într-un climat pregătit cu dibăcie profesionala de cadrele didactice, nu avea cum să nu devină accesibil când problemele emoționale și comportamentale ale copiilor așteaptă rezolvări urgente. Nenumărate strategii bazate pe joc au fost integrate în diferite momente ale activităților de joc și învățare cu rezultate spectaculoase, de liniștire, armonizare interioară și echilibru emoțional”, este precizat pe pagina de socializare a Grădinii de Relaxare, Liniște și Învățare.

One thought on “CĂLĂRAȘI: EVALUĂRI ÎN GRĂDINA DE RELAXARE, LINIȘTE ȘI ÎNVĂȚARE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ