22 DECEMBRIE 1989, ZIUA CARE A SCHIMBAT ROMÂNIA

22 decembrie 1989 a fost ziua în care regimul dictatorial condus de Nicolae Ceauşescu era înlăturat, conducerea țării fiind preluată de Frontul Salvării Naţionale, Ion Iliescu numărându-se printre iniţiatori.

După mai puţin de opt ore de când Nicolae Ceauşescu era anunţat că mişcarea de stradă a fost reprimată şi zona centrală a Bucureștiului a fost degajată de manifestanţi, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, spre sediul Comitetului Central al PCR şi Piaţa Universităţii, locul în care cu o zi înainte se tragea în manifestanţi.

La ora 10.00, Nicolae Ceauşescu prezida ultima şedinţă în sediul Comitetului Central al PCR, în care anunţa că, din cauza situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a instituit starea de necesitate în întreaga ţară. Se interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane. Totuși, în timp ce în spatele ușilor închise se luau aceste decizii, în centrul Bucureştiului se aflau deja sute de mii de oameni.

Manifestanţii care au ocupat piaţa din faţa Comitetului Central au forţat uşile masive ale clădirii şi au escaladat balconul.

Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde erau aşteptaţi de un elicopter. După fuga dictatorului, manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice, în jurul orei 12:30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revoluţiei.

”La momentul decolării de pe clădirea CC-ului, pe Aeroportul Otopeni erau pregătite amândouă avioanele pe care le folosea Ceauşescu. Două Boeing-uri 707, cu indicativele ABB şi ABD. Mai mult se folosea ABD, care avea în cala din faţă o instalaţie de securizare care îţi permitea să vorbeşti cu oricine fără să se intercepteze şi să se ştie. Deci erau pregătite pentru decolare, cu echipaj, cu tot ce trebuia, era obligatoriu, era o stare de urgenţă. Aveau combustibil suficient cât pentru o cursă Bucureşti – Phenian. Şi după cursa asta de 11 ore tot mai rămânea combustibil. Dar Ceauşescu nu a vrut să plece din ţară. A spus să mergem la Snagov, la palat(…).

Sursă text: europafm.ro

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ