Ministerul Agriculturii anunță că au fost suplimentate fondurile pentru programul de susţinere a producției de usturoi. Astfel, în ședinţa Guvernului din 29 noiembrie 2022 a fost aprobată Hotărârea privind modificarea art.8 din HG 147/2022 pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control ale acesteia în anul 2022”.
Prin actul normativ aprobat recent în ședința de Guvern se suplimentează cu suma de 3.800.000 lei, rezultând un total de 26.063.750 lei, pentru implementarea schemei de ajutor de minimis.
Bugetul alocat inițial acestui program, de 22.263.750 lei, asigură efectuarea plăților pentru 1.500 de hectare. Având în vedere că suprafața de 1.750 de hectare solicitată la plată este mai mare cu 250 de hectare decât cea estimată, a fost necesară suplimentarea resurselor financiare cu suma de 3.800.000 de lei, astfel încât să se asigure plata întregii suprafețe eligibile plantată cu usturoi în cadrul programului.

2 thoughts on “FONDURI SUPLIMENTATE PENTRU SUSȚINEREA PRODUCȚIEI DE USTUROI”
Comments are closed.