Pentru peste cinci milioane de români acasă înseamnă o altă țară, care le-a oferit ce aveau nevoie. În România au rămas oamenii dragi, părinții, rudele. În această perioadă dorul este și mai mare, dar este alinat cu pachetul de bunătăți.
Preparate din carne, murături, chiar și sarmale, plăcinte, fructe, toate puse cu dragoste de părinți într-o cutie și trimise către copii. Unii români din diaspora comandă produse tradiționale de la cei pe care le prepară pentru a ști că la masa de Crăciun au și o mică bucată de Românie.
Rudele le trimit românilor pachete cu bunătăți
Se spune că gustul nu se uită niciodată și atunci cum altfel ar putea fi masa de Crăciun pentru românii din diaspora dacă nu încărcată cu bunătățile de acasă? De la murături de tot felul, până la preparate din carne.
Veronica Iftene are ambii copii plecați în Grecia și nu este sărbătoare pentru care să nu trimită un pachet. Și-ar fi dorit să îi poată alinta cu toate bunătățile de pe masă: cu mămăliguță din care ies aburi, ciorbă, sarmale, murături, preparate din carne și brânzeturi. În afară de ciorbă și de mămăligă, toate sunt puse cu atenție și iubire în pachetul de acasă, care va ajunge la copii și nepoți.
Mai multe detalii pe Euronews.ro

One thought on “ROMÂNIA DIN EUROPA: PENTRU PESTE 5 MILIOANE DE ROMÂNI, ACASĂ ÎNSEAMNĂ O ALTĂ ȚARĂ, CARE LE-A OFERIT CE AVEAU NEVOIE”
Comments are closed.