O VIZITĂ PRIN LUMEA BASMELOR

La Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu din Călărași în fiecare zi, zeci de elevi trec pragul bibliotecii pentru a păși în minunata lume a basmelor și poveștilor. Astăzi, elevii din comuna Dragoș Vodă au descoperit cum arată o bibliotecă modernă. Copiii au fost încântați de ceea ce au văzut iar pentru ei a fost o experiență de neuitat. Pentru ca vizita lor să fie una memorabilă, angajații Bibliotecii Județene au pregătit un atelier de lucru manual.

“Ca de obicei îi așteptăm cu multe cărți în primul rând, au venit copiii de la școala din Dragoș Vodă și urmează să vină copiii de la Ștefan Vodă, vom face ateliere de toamnă, săptămâna aceasta va fi ultima în care vom face atelierele de toamnă iar de săptămâna viitoare vom face atelierele de iarnă, atelierul lui Moș Crăciun. Le-am prezentat biblioteca, a durat ceva prezentarea deoarece copiii au fost fascinați de ceea ce au văzut” a declarat pentru Canal Sud, Simona Calciu, șef serviciu al Bibliotecii Județene Călărași

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ