CÂT COSTĂ O MINIVACANȚĂ ÎN ROMÂNIA

Numărul comenzilor în zona de experienţe dedicate zonei corporate, în România, s-a dublat în 2022, comparativ cu anul trecut, iar valoarea medie a unei astfel de vacanțe a depășit 2.000 de euro, arată un analiză întocmită de o platformă turistică online.

Conform datelor centralizate de agregatorul MeetLocals, cei mai mulţi turişti vin de peste hotare, din Polonia, Italia, Germania, Bulgaria şi Ungaria, şi caută, în general, fie experienţe care să le crească nivelul de adrenalină, fie activităţi personalizate.

“Turiştii români pot avea mai des probleme decât cei străini din pricina veniturilor mai mici, dar, la rândul lor, turiştii străini pot evita anume zone din România din cauza lipsei unei infrastructuri potrivite. În final, autenticitatea primează, iar acest atu contribuie de multe ori la decizia de a vizita ţara noastră. Experienţele şi activităţile vin în completarea roadmap-ului clienţilor pentru ca şederea lor să devină memorabilă. Nefiind nevoi zilnice, astfel de activităţi nu sunt afectate de situaţia economică la nivel global, iar clienţii pe care îi avem alocă periodic diverse sume de bani pentru a experimenta noi activităţi şi emoţii”, afirmă Elena Luiza Oprea, fondatoarea Meetlocals.

În ceea ce priveşte suma media alocată de către turiştii români pentru activităţi şi experienţe inedite, aceasta este de 200-300 de lei pe lună, în timp ce turiştii străini cheltuie, în medie, 370 de euro lunar.

2 thoughts on “CÂT COSTĂ O MINIVACANȚĂ ÎN ROMÂNIA”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ