NICUȘOR CIONOIU: PSD CONTINUĂ SĂ IDENTIFICE ȘI SĂ PROPUNĂ MĂSURI PENTRU PROTEJAREA PUTERII DE CUMPĂRARE A POPULAȚIEI

Senatorul PSD Nicușor Cionoiu aduce precizări într-o postare pe pagina de socializare despre acțiunile desfășurate de PSD în situația problemei cu care se confruntă în această perioadă piața energetică.

“PSD continuă să identifice și să propună măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare a populației. Reglementarea pieţei energetice trebuie făcută în mod simplu și echitabil pentru toţi consumatorii, nimeni nu va plăti prețuri mai mari, iar pentru categoriile vulnerabile prețurile vor fi mai mici astfel încât toți românii să-și poată plăti facturile. Contrar celor afirmate de cei ce nu au înțeles exact mecanismul propus de PSD, nu va avea loc vreo creștere a prețurilor compensate pentru consumatorii care fac economie și se încadrează în plafoanele de consum. Aceste plafoane nu se desființează, iar cei vulnerabili vor beneficia de un sprijin suplimentar pe perioada anotimpului rece. Acest mecanism propus nu va afecta bugetul de stat deoarece se poate finanţa cu 2,2 miliarde de euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune 2014-2020, iar dacă aceşti bani nu vor fi cheltuiţi și dacă nu se intervine de urgență cu un mecanism ca cel pe care-l propune PSD, fondurile se vor pierde!” a declarat senatorul Nicușor Cionoiu pe pagina personală de socializare.

One thought on “NICUȘOR CIONOIU: PSD CONTINUĂ SĂ IDENTIFICE ȘI SĂ PROPUNĂ MĂSURI PENTRU PROTEJAREA PUTERII DE CUMPĂRARE A POPULAȚIEI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ