ROMÂNII SE VOR BUCURA DE O MINIVACANȚĂ DE 1 DECEMBRIE

la începutul acestui an, Ministerul Muncii a anunțat că ziua de 2 decembrie va fi liberă pentru cei care lucrează în sectorul public. Asta însemnând că aceștia pot face punte între liberele de 30 noiembrie și 1 decembrie și weekend, și își pot organiza o minivacanță de patru zile.

Pentru cei care vor să petreacă minivacanța altundeva decât acasă, pot să opteze pentru destinații tradiționale ideale pentru relaxare, dar și pentru distracție.

Maramureșul

Maramureșul este o destinație ce și-a păstrat autenticitatea tradițiilor, conservând atât valorile, cât și stilul de viață al satelor românești.

Maramureșenii au avut de-a lungul timpului mare grijă în a-și păstra identitatea culturală și datinile, tocmai de aceea aici poți experimenta un 1 Decembrie specific românesc.

Fie că vorbim de satul Breb sau de Sighetul Marmației, aceste locuri sunt foarte ofertante și din punct de vedere istoric, dar și al peisajelor de iarnă.

Acestea sunt principalele motive pentru care turiștii români, dar și foarte mulți străini au rămas efectiv cuceriți în fața lăcașurilor sfinte, a caselor tradiționale, porturilor și obiceiurilor populare din aceste zone.

Bucovina

Bucovina este un loc spectaculos din multe puncte de vedere. Atât destinațiile rurale deosebite, cât și unele dintre cele mai frumoase biserici și mănăstiri din țară transformă Bucovina într-una din cele mai atractive destinații turistice din țară.

Ziua de 1 Decembrie este un moment ideal în care să descoperi mănăstirile Putna, Dragomirna, Voroneț, Moldovița sau Sucevița, deoarece în această zi sunt pomeniți în mod special eroii neamului.

În plus peisajul de iarnă pune în valoare destinații precum Cetatea Sucevei sau Vatra Dornei, așa că nu-ți lăsa acasă aparatul foto dacă ești pasionat de frumos.

Satele săsești de pe lângă Brașov

O iarnă autentică lângă Brașov înseamnă să descoperi tradițiile, să te bucuri de frumusețile locale și de atmosfera de munte.

Satele săsești precum Viscri, Prejmer sau Șercaia, au devenit cunoscute internațional datorită autenticității, astfel că aici ai putea descoperi câteva datini atât de vechi încât nu o să ți le amintești din copilărie.

Liniștea și pitorescul acestor locuri cu case mari, cu acoperiș săsesc și curți înalte transformă sărbătorile într-o experiență unică.

Valea Prahovei

Una dintre cele mai frecventate zone de turiști în perioada de iarnă este Valea Prahovei datorită peisajelor montane splendide, dar și a facilităților turistice oferite.

Aici găsești numeroase pensiuni, cabane sau hoteluri în care să serbezi 1 Decembrie alături de întreaga familie sau de gașca de prieteni.

Dacă ești una dintre persoanele care preferă să-și petreacă sărbătorile de iarnă în zona Valea Prahovei, agențiile de turism îți recomandă pensiunea Casa din Plai, din Provița de Sus.

Vatra Dornei

Vatra Dornei este o stațiune potrivită pentru toate categoriile de vârstă, adresându-se atât persoanelor pasionate de sporturile de iarnă, cât și celor care vor să se relaxeze și să se bucure de peisajele montane.

De asemenea, stațiunea mai este cunoscută pentru mofetele naturale de săruri de mare puritate și concentrație de CO2 și nămolul de turbă din zona Poiana Stampei, cu numeroase beneficii pentru sănătate.

Călimănești-Căciulata 

Călimănești-Căciulata se află pe Valea Oltului, din județul Vâlcea. Locul este renumit pentru proprietățile curative ale izvoarelor termale. În apropierea orașului, turiștii pot vizita Mănăstirea Cozia, un lăcaș ctitorit de domnitorul Mircea cel Bătrân.

O altă atracție turistică reprezentativă din zonă este Aleea de cură balneară, amenajată prin pădure, ce are o lungime de 2,3 km.

Stațiunea Băile Olănești

Stațiunea Băile Olănești este situată la 20 de Râmnicul Vâlcea și este una dintre stațiunile balneoclimaterice de interes din România. În stațiune se găsesc peste 35 izvoare hidrominerale, atât naturale, antropice, rezultate prin forare.

Cei care vor să se plimbe prin stațiune pot vizita Palatul Olănești, cunoscut ca vila fostului dictator Nicolae Ceaușescu, sau pot face drumeții către rezervațiile de vegetația, floră și faună din jur.

One thought on “ROMÂNII SE VOR BUCURA DE O MINIVACANȚĂ DE 1 DECEMBRIE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ