Biblioteca, locul în care ne putem întâlni cu Eminescu, Arghezi, Bacovia sau Blaga, locul în care ne îmbogățim mintea cu noi informații. Biblioteca este totodată și locul care ne oferă un bilet gratuit către noi lumi dar și locul în care noi putem fi alături de personajele principale din operele pe care le citim.
Astăzi în Călărași s-au sărbătorit 139 de ani de la înființarea Bibliotecii Județene, 139 de ani în care porțile ei au fost deschise publicului dornic de cultură. Biblioteca Județeană este deschisă atât pentru lansări de carte, evenimente culturale și artistice cât și pentru evenimente.
“139 de ani de la înființarea Bibliotecii Județene Alexandru Odobescu. 139 de pagini de excelență de lectură și cultură călărășeană. La mulți ani bibliotecarilor din tot județul Călărași!. Succes echipei BJCL!” este mesajul postat pe pagina de socializare a Bibliotecii Județene Alexandru Odobescu.




Scurt isoric:
Piatra de temelie a Bibliotecii Județene Călărași a fost pusă în octombrie 1883, când a fost înființată prima bibliotecă publică la Călărași, pentru ca mai apoi, conform Legii nr. 5 din 8 decembrie 1950, să devină Bibliotecă Centrală, iar în 1952, Raională.
În calitate de Bibliotecă Județeană funcționează începând cu anul 1981, în urma decretului 15 al Consiliului de Stat din 23 ianuarie 1981.
Din anul 1984, Biblioteca a funcționat într-un sediu ridicat în 1888 (casa Demetriad), aflat pe strada București, nr. 102, declarat monument. În această clădire (considerată sediu central), au funcționat până în anul 2019, alături de conducere, Secția pentru copii , Compartimentul de Dezvoltare, Evidența și prelucrarea colecțiilor, Compartimentul de informare bibliografică, Compartimentul Metodologic, Compartimentul Contabilitate și Compartimentul Administrativ.
Un moment important în viața Bibliotecii județene din Călărași îl constituie includerea în titulatura acesteia, în anul 1993, a numelui scriitorului, arheologului și omului politic român Alexandru Odobescu (1834-1895), membru al Societății Academice Române.
În anul 1994, prin hotărâre judecătorească, Biblioteca obține personalitate juridică, devenind de sine stătătoare, cu serviciu de contabilitate și un mijloc de transport necesar deplasării în județ pentru activități de îndrumare și control.
Din anul 1999, secția împrumut pentru adulți, cu acces liber la raft și depozite (un fond de carte de peste 150.000 de volume), sala de lectură, inclusiv depozitele aferente (aproximativ 100.000 de volume) și serviciul de catalogare, prelucrare și achiziții au funcționat în sediul ”Victoria” (în incinta unui fost cinematograf).
Pentru câțiva ani (2015-2019), aceste servicii vor funcționa cu depozitele la distanță, în spațiul Consiliului Județean Călărași, la demisol.
În anul 2002, s-au pus bazele filialei ”Orizont”, modernizată în anul 2018.
Pentru o scurtă perioadă de timp a funcționat și o secție de limbă franceză – filiala ”Fordoc” (2007-2008). Aceasta a primit numele ”Fordoc”, de la sediul Institutului Fordoc, instituție destinată unor diverse activități culturale și de documentare (Fordoc = FORmare și DOCumentare).
După mai multe „schimbări de domiciliu” petrecute în ultimele trei decenii, în spații deloc adecvate unei bune desfășurări a activităților de bibliotecă, în toamna anului 2019, Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” Călărași se mută într-un nou sediu, modern, unde și-a reunit toate serviciile bibliotecii, începând o nouă etapă din existența sa.
Spațiul amplu, generos, bine luminat și cu dotări adecvate cerințelor actuale, special conceput pentru o bibliotecă, precum personalul de specialitate bine pregătit, oferă utilizatorilor săi posibilitatea de a se educa, informa, de a cerceta sau a se recrea.
Odată cu mult așteptata inaugurare a noului sediu al Bibliotecii Județene, în toamna anului 2019, paradigma bibliotecă – informare – public este transpusă pe făgașul modernității, sprijinindu-se pe pilonii tradiției și ai patrimoniului moștenit.
Edificiul a fost construit pe o perioadă de șase ani și are o suprafață utilă de 3.300 mp și cinci etaje, fiind dotat cu un lift panoramic pe partea estică. Au fost proiectate spații generoase și specifice, destinate tuturor vârstelor și categoriilor socio-profesionale de utilizatori (juniori, adolescenți, adulți, vârstnici, artiști, profesori, cercetători etc.), care să atragă cât mai mulți călărășeni în lumea cărților.
La etajul IV al instituției, etajul documentelor multimedia, se află un laborator realizat prin finanțarea Consiliului Județean Călărași, care deține tablă interactivă, imprimante 3D, ochelari VR, scaner 3D și laptopuri: SMART LAB.
Astfel, biblioteca își ocupă, după ani mulți, locul cuvenit în promovarea și derularea activităților cultural-educative, în partea de sud-est a țării și în rețeaua națională de biblioteci.
| Informatii colectii | Total documente: 328.993 u.b. Total documente colecții curente in format tipărit: 323.086 u.b. din care: – carte românească: 295.191 u.b. – carte străină: 21.450 u.b. – periodice românești: 6.267 u.b. – periodice străine: 178 u.b. Total documente audio-video (CD, CD-ROM, vinil etc.): 5.907 u.b. Total documente colecții speciale (ex. carte veche, periodice vechi, manuscrise, partituri, hărți etc.): 3.145 u.b. Total documente electronice: – offline (CD-ROM; DVD-ROM): 5.891 u.b. – online: 16 u.b. – digitizate |

4 thoughts on “139 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA BIBLIOTECII JUDEȚENE ALEXANDRU ODOBESCU DIN CĂLĂRAȘI”
Comments are closed.