MASA CALDĂ VA FI ORGANIZATĂ ÎN 450 DE ȘCOLI DIN ȚARĂ

Masa caldă va fi organizată în 450 de școli și grădinițe în anul școlar 2022-2023, potrivit unei ordonanțe de urgență ce a fost publicată în Monitorul Oficial. De menționat este că finanțarea pentru anul 2022 a rămas aceeași, chiar dacă o să fie incluse încă 150 de școli pe lângă cele 300.

Ordonanța de urgență publicată în Monitorul Oficial modifică OUG 105/2022, astfel încât să fie incluse în program 450 de unități de învățământ.

  • Ministerul Educației a crescut succesiv numărul de școli înscrise în programul de masă caldă, în acest an calendaristic: prima dată, la începutul verii, de la 150 la 300. A doua oară, la începutul lunii septembrie, de la 300 la 350, iar la finalul lunii octombrie, această ultimă creștere, de la 350 la 450.

La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 1. — (1) În anul școlar 2022—2023, pe perioada desfășurării cursurilor, preșcolarilor și elevilor din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități-pilot, li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.”

Finanțarea pentru anul 2022 a rămas aceeași, chiar dacă o să fie incluse încă 150 de școli pe lângă cele 300. Este vorba despre 147.000.000 de lei. Doar pentru anul 2023 a fost mărită suma cu peste 58 de milioane de lei. Concret, pentru anul 2023 sunt prevăzuți 266.510.000 de lei. Înainte, suma acordată pentru 2023 era de 207.900.000 de lei.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat vineri, la finalul unei ședințe de guvern că, prin creșterea numărului de unități de învățământ preuniversitar de la 350 la 450 în programul “masa caldă”, vor beneficia în plus 38.000 de elevi.

„Cu privire la pașii următori pe care îi vom face pentru ca elevii să beneficieze concret de acest sprijin alimentar, menționăm că pe circuitul de avizare interministerială se află deja proiectul de hotărâre de guvern pentru repartizarea pe județe a sumei și în cel mai scurt timp, după publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanțe de urgență adoptate astăzi, vom emite ordinul de ministru pentru stabilirea celor încă 150 de unități de învățământ preuniversitar, care vor fi beneficiare ale programului”, a mai spus ministrul Educației.

Ministerul Educației a transmis pentru Edupedu.ro că cele 150 de școli adăugate în programul “Masă caldă” din vară până în prezent vor avea alocați banii de mâncare peste încă 20 de zile lucrătoare. Acest lucru înseamnă publicarea lor în ultima săptămână din noiembrie. Practic, primăriile și școlile vor mai avea foarte puțin timp la finalul lunii noiembrie și în decembrie pentru derularea licitațiilor și achiziții de servicii de masă.

Informații de context

Pe 30 iunie, ministrul Educației anunța că a fost adoptată o ordonanță de urgență ce prevede extindere programului pilot „Masă caldă” de la 150 de școli la 300 de școli.

Proiectul a fost extins la 350 de unități de învățământ. Ministerul Educației a publicat lista celor 300 de școli, încă nu se cunosc cele 50 adăugate recent. 

Sorin Cîmpeanu a declarat la sfârșitul lunii mai că doar 104 școli au beneficiat de program anul trecut: „Aș vrea să vă spun că din cele 150 de școli finanțate, anul trecut au putut să beneficieze de acest program doar 104”.

Iată ce a spus atunci ministrul Cîmpeanu despre motivele pentru care nu s-a putut organiza masa caldă în unele școli: „Motivele au fost diverse, trei la număr: blocaj licitație; doi – inexistență operatori economici mai ales în acele școli din localitățile izolate: cazul Bacău, cazul Timiș au lansat repetat licitația pentru a achiziționa servicii de catering pentru a oferi o masă caldă elevilor și nu s-a prezentat niciun operator economic, pentru că a considerat nerentabil să asigure aceste servicii într-o școală care avea doar câteva zeci de elevi. Al treilea motiv este greu de imaginat, inclusiv pentru mine, astăzi, 30 mai, există o localitate în țară, Tecuci, județul Galați, care nu are bugetul aprobat”. Sursa informații: edupedu.ro

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ