BURSE ELEVI 2022. VESTE BUNĂ PENTRU ELEVI, ANUNȚUL OFICIAL FĂCUT DE MINISTRUL CÂMPEANU

Ministrul Sorin Cîmpeanu îmbunătățirea ordinului de ministru privind bursele. La rectificare am solicitat și am primit 300 de milioane peste, pentru bursele elevilor, a spus ministrul. „Apel de 338 de milioane de euro pentru consorții pentru învățământ dual” – a treia preocupare a ministrului Educaţiei.

Numărul de posturi pe care îl mai are în acest moment ME va fi distribuit astăzi, conform cererilor, dar e departe de a acoperi necesarul. ME a decis inițierea unei HG pentru suplimentarea numărului de posturi pentru fiecare județ.

Important e ca selecția acestor școli să se facă așa încât să beneficieze acei elevi care au cea mai mare nevoie. În această listă nu se va mai regăsi colegiul național din centrul unui municipiu, pentru că în mod evident chiar dacă nu excludem ideea nevoii în acele școli, e de natura evidenței că nevoia e mult mai mare în alte școli.

Mecanismul de acordare a burselor pentru elevi de către școli, explicat recent de ministrul Educației: fiecare școală va primi banii, 1.000 de lei per elev la gimnaziu, de exemplu, și va decide cui și în funcție de ce criterii acordă acele sume.

Ministrul Cîmpeanu a precizat în urmă cu ceva timp că școlile vor putea să își stabilească fiecare un prag pentru cei care se încadrează să ia burse. Astfel, „nu mai vii de la București cu praguri general-obligatorii”, potrivit acestuia.

El a mai menționat că, inițial, în proiectul de lege erau alocați 400 de lei de lei per elev pentru învățământul primar, 900 de lei per elev pentru învățământul gimnazial, 1.500 de lei per elev pentru învățământul liceal și 3.000 de lei pentru cel profesional. Cu toate acestea, „din discuțiile cu elevii a rezultat că acei 400 de lei per elev pentru învățământul primar trebuie să crească la 500 de lei, asta susținem, 900 de lei pentru învățământul gimnazial să crească la 1000 de lei”.

Sursă text: romaniatv.net

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ