CONTROALE ANAF PE ZONA DE POLIȚE SI SCRISORI DE GARANȚIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează o serie de controale antifraudă fiscală la contribuabili ce au intermediat obținerea unor polițe/scrisori de garanție bancară pentru societăți care dețineau calitatea de beneficiari ai unor contracte încheiate cu diverse autorități publice, având ca presupuși emitenți o instituție bancară din Lituania și două societăți de asigurări din Franța, respectiv Cipru. Controalele se realizează pe baza unor informații furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Inspectorii antifraudă au analizat circuitele financiare și au constatat că societățile implicate în operaționalizarea mecanismului de intermediere a obținerii acestor polițe/scrisori de garanție bancară au încasat sume în cuantum de 3.496.919 de lei, iar o parte semnificativă din acestea au fost retrase în numerar din conturile bancare, prin intermediul bancomatelor.


În fapt, polițele sau scrisorile de garanție bancară au fost utilizate de beneficiari pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în cadrul procedurii de achiziții publice a contractelor de execuție diverse lucrări, cu posibila finanțare a acestora din fonduri naționale sau europene.

În privința persoanele juridice care sunt înscrise în documentele de garantare, au fost obținute date și informații de la societățile beneficiare, potrivit cărora acestea nu au emis, respectiv intermediat astfel de operațiuni. Din accesarea surselor deschise au fost regăsite informații potrivit cărora, de exemplu, instituția bancară din Lituania a fost sancționată de către Banca Națională a Lituaniei întrucât nu a reușit să asigure un sistem și proceduri de control interne eficiente în gestionarea riscurilor clienților, neavând în aplicare măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului. -informații relatate într-un comunicat de presa, oferit de ANAF.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ