AFLĂ CARE ESTE PREȚUL MEDIU LA BENZINĂ ȘI MOTORINĂ

Liderul pieței de carburanți, OMV Petrom, a redus luni prețurile atât la benzină, cât și la motorină cu 10 bani pe litru, de la introducerea reducerii de 50 de bani convenită de Guvern și companii la începutul lunii iulie carburanții ieftinindu-se cu aproximativ un leu în stațiile Petrom, ca și în cele OMV. Dacă pe 1 iulie Petrom practica, potrivit Consiliului Concurenței, un preț mediu de 8,62 lei/l la benzina standard și unul de 9,19 lei/l la motorina standard, luni acestea puteau fi cumpărate, după aplicarea reducerii de 50 de bani, în stațiile din București cu 7,54-7,61 lei/l, respectiv 8,21-8,24 lei/l.

Similar, în cazul carburanților comercializați în stațiile OMV: dacă la începutul lunii iulie, benzina standard costa în medie 8,69 lei/l, iar motorina 9,26 lei/l, luni acestea coborâseră la 7,66-7,69 lei/l, respectiv 8,29-8,32 lei/l.

Și celelalte companii probabil că vor efectua ieftiniri, mai ales că MOL și Rompetrol au rămas cu prețurile la nivelul celor de miercurea trecută, perioada în care OMV Petrom a efectuat 2 reduceri de prețuri, una de 3 bani la benzină vineri, și cea de luni de 10 bani/l atât la benzină, cât și la motorină.

Lukoil a ieftinit cu 12 bani/l benzina și cu 10 bani/l motorina față de prețurile înregistrate miercurea trecută, acestea putând fi achiziționate luni la prețuri de 7,65-7,70 lei/l, respectiv 8,33-8,36 lei/l, după aplicarea reducerii de 50 de bani.

Prețul la pompă crescuse până la finalul lunii martie cu 28% (sau 1,75 lei/l) la benzina standard și cu 37% (sau 2,25 lei/l) la motorina standard. În trimestrul următor, prețurile carburanților au crescut doar cu aproximativ 50 de bani (creștere anulată în ultima lună de reducerea convenită de companii cu guvern) și, cu toate acestea, consumul nu a mai crescut, ci s-a redus cu 2%.

În prezent, în urma aplicării reducerii de 50 de bani, prețurile la pompă se situează aproximativ la nivelul celor de la începutul lunii aprilie. Până recent, situația pe piața carburanților a fost tensionată în regiune, unde cererea de combustibili este alimentată de cea din Ucraina, iar oferta este afectată de închiderea a celor mai importante rafinării din zonă, cea temporară a MOL, din Ungaria, cu o capacitate anuală de 8 milioane tone, și cea de durată a OMV de lângă Viena, cu o capacitate de procesare de 10 milioane tone anual, de 2,5 ori peste cea a Petrobrazi (rafinăria deținută de OMV în România).

Sursa foto: playtech.ro

Sursa: profit.ro

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ